Termeni și condiții
Ce este acest site, ce înseamnă prețurile de pe el și unde stă înțelegerea propriu-zisă.
Ultima actualizare: 2026-08-11Read in English
Date de identificare
- Publicat de
- Paul Oprisor
- Sub numele
- DRIFT Studio
- hello@driftstudio.ro
- Site
- https://driftstudio.ro
Activitatea este desfășurată în prezent de o persoană fizică, fără entitate juridică înregistrată. Datele de înregistrare vor fi publicate aici imediat ce există.
Ce face site-ul ăsta
Prezintă lucrări, descrie serviciile pe care le ofer și îți dă două moduri de a începe o discuție. Nu poți cumpăra nimic direct de aici: nu există coș, plată online sau cont de utilizator.
Folosirea site-ului înseamnă că ești de acord cu termenii de pe pagina asta. Dacă nu ești, singurul lucru pe care ți-l cer este să nu-l folosești.
Prețurile
Prețurile publicate sunt prețuri de pornire, nu oferte ferme. Sunt acolo ca să-ți dai seama dacă merită să vorbim, fără să fii nevoit să ceri o ofertă doar ca să afli ordinul de mărime.
Prețul final al unui proiect depinde de ce presupune el și se stabilește în scris înainte să înceapă ceva. Nu-ți facturez nimic din ce nu ai acceptat în prealabil.
Unde stă înțelegerea reală
Pagina asta nu este contractul. Fiecare proiect are propria înțelegere scrisă, care spune ce se livrează, în cât timp, cât costă și în ce condiții — iar aceea are întâietate față de orice scrie aici.
Lucrez cu firme și cu persoane care desfășoară o activitate economică. Serviciile de pe acest site nu sunt oferite consumatorilor în sensul legislației de protecție a consumatorului.
Drepturi de autor
Textele, desenele, tipografia și structura acestui site îmi aparțin. Lucrările din portofoliu aparțin clienților pentru care au fost făcute și sunt publicate aici cu acordul lor.
- Poți da link către orice pagină, fără să întrebi.
- Poți cita o bucată scurtă dacă spui de unde e.
- Nu poți copia lucrările sau desenele ca să le folosești în altă parte.
Ce livrez într-un proiect îți aparține ție, în condițiile stabilite în contractul acelui proiect — de regulă la achitarea integrală.
Răspundere
Încerc să țin site-ul corect și disponibil, dar nu garantez că va funcționa neîntrerupt sau că toate informațiile de pe el sunt actuale în orice moment. Nu răspund pentru ce se află pe site-urile către care duc linkurile de aici.
Nimic din pagina asta nu limitează răspunderea în cazurile în care legea nu permite acest lucru.
Legea aplicabilă
Se aplică legea română. Dacă apare o neînțelegere, primul pas este să-mi scrii — aproape orice se rezolvă acolo. Dacă nu, competența revine instanțelor din România.